Despre noi
Membru fondator
Important de menţionat este faptul că Lions Clubs International devine, în 1954, membru fondator cu statut de ţară al Organizaţiei Naţiunilor Unite, reprezentanţii organizaţiei contribuind la întocmirea statutului a ceea ce avea să devină ulterior ONU. În semn de recunoaștere a acestei contribuții, anual la sediile ONU din New York şi Viena, se serbează ziua LIONS. Cea mai mare organizatie
În 2016, Asociația Lions Clubs International este cea mai mare organizaţie de voluntari din lume. Este prezentă în peste 200 de ţări, având 842 districte cu peste 45.000 de cluburi şi peste 1.400.000 de membri. În România, Districtul Lions 124, înființat în 1994, este format din 71 de cluburi în care activează peste 1.500 de membri. Misiunea cluburilor
Misiunea Cluburilor Lions este creerea şi menţinerea unui spirit de înțelegere între toţi oamenii prin oferirea voluntară de sprijin umanitar, celor aflați la nevoie. Membrii Lions contribuie zi de zi la realizarea acestei generoase misiuni prin implicarea în comunitate şi prin cooperare cu alte cluburi din țară și de peste hotare.

Devino membru Lions MEDIAS
Daca vrei sa te implici si dacă ești de părere că ai calitățile și poți să respecți condițiile detaliate AICI și dacă iți dorești să devii parte a celei mai mari organizații internaționale de voluntariat si servicii pentru comunitate, înscrie-te aici si un prieten Lions te va invita la prima întâlnire a clubului pentru a ne cunoaște
Actiunile Clubului
Va prezentam pe scurt actiunile realizate de Clubul Lions MEDIAS participare la sedinta de cabinet la la Alba Iulia
23 Sept 2023
Romila Adrian-presedinte, Romila Daniela-vicepresedinte, Rizolu Charlote-secretar si Jeleriu Tudor au participat la sedinta de cabinet de la Alba Iulia.
23 Sept 2023
Romila Adrian-presedinte, Romila Daniela-vicepresedinte, Rizolu Charlote-secretar si Jeleriu Tudor au participat la sedinta de cabinet de la Alba Iulia.
participare curs secretari
16 Sept 2023
Rizolu Charlote a participat la cursul online de pregatire pentru secretari si trezorieri.
16 Sept 2023
Rizolu Charlote a participat la cursul online de pregatire pentru secretari si trezorieri.
Screening oftalmologic
17 Mai 2023
screening oftalmologic la Gradinita Micul Print Medias. dintre cei 50 de copii verificati, 30 necesita control de specialitate.
17 Mai 2023
screening oftalmologic la Gradinita Micul Print Medias. dintre cei 50 de copii verificati, 30 necesita control de specialitate.
Seminar LionsQuest
10 Feb 2023
seminarul s-a desfasurat la Scoala Gimnaziala nr.4 Medias si au participat 21 de cadre didactice atat din ciclul primar cat si din cel gimnazial.
10 Feb 2023
seminarul s-a desfasurat la Scoala Gimnaziala nr.4 Medias si au participat 21 de cadre didactice atat din ciclul primar cat si din cel gimnazial.
Screening oftalmologic
7 Feb 2023
am efectuat screeningul la Scoala gimnaziala Mihai Eminescu din Medias. din cei 166 de elevi 59 au nevoie de control suplimentar efectuat de medic specialist.
7 Feb 2023
am efectuat screeningul la Scoala gimnaziala Mihai Eminescu din Medias. din cei 166 de elevi 59 au nevoie de control suplimentar efectuat de medic specialist.
Screening oftalmologic
16 Nov 2022
am efectuat screening oftalmologic la Scoala gimnaziala nr.4 Medias la ciclul primar,clasele 0-4. Din cei 94 de elevi verificati, 36 necesita investigatii suplimentare la medicul specialist. Elevii au primit si cate o periuta de dinti.

8 Nov 2022
Am efectuat screening oftalmologic la 2 gradinite din Medias si am donat cate o periuta de dinti fiecarui copil. Cele doua gradinite sunt: gradinita Bucuria Copiilor si Gradinita nr.12. Au fost examinati 214 copii din care 69 necesita consult de specialitate.

Participare tabara de matematica
18 Iul 2022
afland de tabara de matematica de la Campulung Muscel am reusit sa trimitem doua eleve cu rezultate foarte bune de la Scoala gimnaziala Mihai Eminescu din Medias. Le-am asigurat transportul si 200 lei bani de buzunar.

28 Ian 2022
Seminarul Lions Quest s-a desfasurat la Scoala Gimnaziala Mihai Eminescu din Medias si au participat 24 de invatatori si profesori.
28 Ian 2022
Seminarul Lions Quest s-a desfasurat la Scoala Gimnaziala Mihai Eminescu din Medias si au participat 24 de invatatori si profesori.